La petrecerea organizată acasă, am început să flirtez cu vecinul nostru doar ca să-mi provoc soțul. Râdeam exagerat, îi atingeam brațul și mă uitam din când în când spre soțul meu, așteptând o reacție.
El însă nu a spus nimic. Și-a luat haina și a plecat în tăcere. Am crezut că planul meu funcționase și că se va întoarce furios, gata să lupte pentru mine.
O oră mai târziu, ușa s-a deschis. Soțul meu a intrat însoțit de un avocat. În fața tuturor, mi-a întins un dosar și mi-a spus calm:
— Ai vrut să vezi dacă îmi pasă. Acum vei vedea cât de mult îmi respect demnitatea.
În dosar erau actele de divorț. Petrecerea s-a oprit brusc, iar vecinul s-a îndepărtat fără să spună nimic. Atunci am înțeles că jocul meu copilăresc distrusese ceva ce nu mai putea fi reparat.
Am încercat să-mi cer iertare, dar era prea târziu. Soțul meu plecase deja din viața mea, nu din gelozie, ci pentru că nu mai accepta să fie umilit.
În acea seară am pierdut un om bun, iar lecția a fost dureroasă: iubirea adevărată nu trebuie testată prin jocuri și manipulare.
